luni, 17 martie 2014

Iarna şi primăvara solitară.

Deşi a trecut ceva vreme de când nu am mai umplut paginile acestui blog, nu înseamnă că nu am mai făcut nimic. În cele ce urmează am să încerc  cuprind în mare cele mai importante lucruri, nu îmi place să vorbesc dacă nu am nimic de spus.La începutul sezonului de schi mi-am propus destul de multe ture de schi, căţărat la gheaţă, dar lipsa zăpezii din acest sezon le-a cam anulat în mare parte. Totuşi am ales să mai dau câte o fugă  la un schi de tură pe meleagurile ce mă înconjoară, dar doar la schi de tură şi nu la un freeride. Am urcat şi în Călimani, mai exact în zona Călimani Izvor, un vârf ce trece puţin peste 2000m altitudine. Am ales să merg acolo fiind o zonă nouă pentru mine, iar pentru o tură pe schiuri fiind un obiectiv frumos.


Spre Călimani Izvor.


Ceea ce am întâmpinat acolo a fost exact invers la ceea ce mă aşteptam, am găsit mai puţină zăpadă pe vârf decât la altitudine mult mai joasă. A fost frumuşel chiar dacă nu este o zonă a Călimaniului care să merite un efort, cei 24 km la urcare şi iară 24 km la întoarcere mi-au mai alinat puţin amarul din pricina lipsei de zăpadă.




Vremea nu a fost tot timpul prea prietenoasă, ba eram într-o ceaţă de nu ştiam pe unde sunt, ba mai ieşea puţin Soarele să mai fac o poză, iar pe vârf m-a prins un vânt foarte puternic. La întoarcere, ca de obicei vremea s-a mai îndreptat, un prilej bun să fac o poză cu depresiunea.



Florin-Ciprian Andrecuţ pe Călimani Izvor.


Depresiunea.

Un alt aspect este ca m-am axat mai mult pe escaladă în această iarnă decât pe dry tooling sau căţărat la gheaţă, deşi mi-ar fi plăcut enorm de tare să petrec câteva săptămâni prin pustietatea zonelor de căţărat din Cheile Bicăjelului, Lapoşului şi nu numai.

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).


Am ales să ies tot prin apropiere la căţărat, chiar dacă temperaturile mai scăzute nu m-au încurajat să mă caţăr pe trasee mai dure, am ales să mă dau pe trasee mai mult pentru anduranţă, evident ca am căţărat solitar....


Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).


Sunt  mulţumit că am reuit să mă caţăr pe proiectul meu de la Borsec "Owl Hole" un traseu cu dificultate (8a+). Deşi metoda mea de căţărat  a fost solitară cu autoasigurare, o metodă mult mai fizică şi mult mai tehnică, m-am simţit ok pentru prima intrare în traseu anul acesta.



Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).


Mai jos am postat un mic filmuleţ, poate veţi înţelege mai bine ce a fost.


Winter & Spring Solitaire: Ski and solitaire climbing. from Florin-Ciprian Andrecut on Vimeo.

joi, 17 octombrie 2013

La un ceai pe Vf. Pietrosul Cǎlimaniului 2100m.

Deşi nu este un subiect prea întâlnit pe acest blog, aceastǎ turǎ de o zi pe Vf. Pietrosul Cǎlimaniului 2100m vreau sǎ v-o prezint pe scurt, pentru cǎ am avut ocazia sǎ ating prima zǎpadǎ din acest sezon. De ce spun cǎ nu este un subiect prea întâlnit pe acest blog, deoarece drumeţia montanǎ nu este o specialitate a casei, alte activitǎţi montane sunt în meniu.

Spre Negoiul Unguresc.

M-am hotǎrât rapid sǎ dau o fugǎ pânǎ pe Vf. Pietrosul Cǎlimaniului 2100m într-una din zilele în care am fǎcut o micǎ pauzǎ de la cǎţǎrat, vǎzând şi zǎpada care cǎzuse peste creste, atracţia a fost şi mai mare, cu alte cuvinte o zi perfectǎ pentru odihnǎ activǎ.
Trezit nu foarte devreme, arunc din mers în rucsac ceva mere, un colţ de pâine şi un termos cu ceai magic şi hai la drum. Am ales sǎ urc din localitatea Lunca Bradului, fiind un traseu mult mai frumos decât toate traseele ce urcǎ din Topliţa spre inima muntelui, un traseu mai rapid şi mai direct, mai rapid doar în sezonul fǎrǎ zǎpadǎ.

Vedere spre Pietricelul.

Ajuns în apropiere de şaua Negoiului Unguresc, Soarele îmi lumineazǎ calea spre creasta pudratǎ de pima zǎpadǎ, un contrast interesant între albul zǎpezii, verdele vegetaţiei şi albastrul cerului. Temperatura optimǎ pentru urcat a ţinut pânǎ aproape de Vf. Negoiu Unguresc 2081m, unde a început sǎ creascǎ, curenţii de aer formând nişte nori foarte impresionanţi.

De pe creasta Negoiului Unguresc.

Ajuns pe Vf. Negoiul Unguresc 2081m, privesc înspre partea de sud a Cǎlimaniului, spre Reţitiş unde vremea era urâtǎ, un nor imens stǎtea pe acel vârf şi acolo a stat toatǎ ziua, probabil cei de acolo nu şi-au plǎtit facturile. Creasta spre Pietrosul pe toata lungimea de 4 km fiind într-o perfectǎ stare pentru fotografiat, luminatǎ de Soare pe toatǎ lungimea şi pe tot parcursul zilei.

Florin-Ciprian Andrecuţ, aproape de Negoiul Unguresc.

Creasta Negoiului Unguresc.

Zǎpada destul de mare, în unele locuri trecând peste bocanci, dar cu acelaşi gust şi miros specific zǎpezii de la altitudine mai mare.


Vf. Negoiul Unguresc 2081m.

Ajuns în cele din urmǎ şi pe Vf. Pietrosul Cǎlimaniului 2100m, vremea perfectǎ mi-a dat prilejul sǎ mǎ bucur de un peisaj de basm alǎturi de o canǎ de ceai fierbinte şi un mǎr de altitudine.

Mare de nori.

La întoarcere temperatura crescuse destul de mult încât sǎ mai topeascǎ din zǎpada, dar tot la fel de frumos se vedea.

Omul şi natura.

Am fost plǎcut surprins când la întoarcere m-am întâlnit cu un grup de vre-o nouǎ persoane înşirate pe toatǎ creasta ce urcǎ spre Vf. Negoiul Unguresc 2081m, oameni tineri care mai fac ceva mişcare.

Mare de nori.

De pe Vf. Negoiul Unguresc 2081m.

Ca turǎ o recomand pentru orice persoanǎ cu vârsta cuprinsǎ între 5 şi 99 de ani, un traseu frumos, peisaje de basm cam tot ce trebuie.

luni, 3 iunie 2013

Solitar pe verticale însorite.

Se spune că o dată cu trecerea timpului devenim mai buni, mai înţelepţi, mai iubitori, dar oare devenim şi mai motivaţi?
O nouă experienţă trăită în acest an a fost pentru mine escalada solitară, o metodă puţin diferită faţă de ceea ce ştiu majoritatea dintre voi cu privire la această disciplină, escalada. 

În apropiere de câteva trasee de escaladă, Topliţa.

Fiind un sport de echipă, anul acesta am căţărat în proporţie de 98% singur, din anumite motive pe care nu cred că merită să le menţionez aici, dar ceea ce vreau să vă spun este că experienţa escaladei solitare este una foarte diferită, o metodă în care nu ţi se poate da un sfat de la partenerul de coardă, nu te poate preveni nimeni înaintea unei greşeli, totul fiind pe cont propriu.

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).

Spre deosebire de escalada ”solitara integrală”, în care căţărătorul nu foloseşte nici un fel de echipament pentru asigurare, metoda folosită de mine a fost de escaladă ”solitară cu autoasigurare”. 

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară)

O metodă prin care se permite parcurgerea traseelor de escaladă în ”cap de coardă”, cu posibilitatea de căţărare liberă fără să te opreşti la punctele intermediare de asigurare, principalul punct de asigurare fiind jos, la baza traseului sau lungimii de coardă.

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară).

La început m-am căţărat pe trasee foarte uşoare pentru a înţelege exact cum funcţionează această metodă de autoasigurare, ca mai apoi să trec la trasee uşoare de dificultate 7a şi 7a+ şi mai grele, chiar trasee proiect pentru mine.

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară),
Chinese Cow (7a+).

Ca metoda nu este una recomandată pentru nici un nivel de experienţă, motiv pentru care nu am să descriu cum am făcut pas cu pas acest sistem de asigurare.

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară),
Keops (7a+).

Florin-Ciprian Andrecuţ (escaladă solitară),
Keops (7a+).


Nu plăteşti, nu câştigi...


În cele ce urmează pentru cei ce mai au răbdare am pregătit câteva imagini mai jos, probabil acestea vă vor spune mai multe ce şi cum a fost.

vineri, 15 februarie 2013

Gândeşte şi schiază liber…

După cum am intitulat acest articol aşa am şi făcut în zilele ce au trecut, am gândit şi am schiat liber. Pe unde? Pe unde s-a putut pe Hegyes şi pe unde s-a putut în localitatea Jolotca.

În drum spre Hegyes.

Hegyes…pentru cei care au mai răsfoit în trecut paginile acestui blog, au mai găsit câteva articole despre aceast mic paradis al schiatului liber din zonă. Un vârf cu o altitudine ce nu depăşeşte 1502m, destul de accesibil spre zonele ce merită schiate, cu acces rapid din localitatea Tulgheş. Zona oferă un potenţial mare pentru schiul de tură şi coborâri pe culoarele existente la libera alegere pentru majoritatea categoriilor de schiori ce preferă schiatul în afara pârtiilor mult lăudate.

În drum spre Hegyes.

Aproape sus.

Pe Hegyes 1502m

Deşi vremea nu a fost foarte plăcută în prima jumătate a zilei, cu o ceaţă ce nu vroia să se ridice, am ales să urc totuşi pe vechea variantă de a mea, o variantă directă, susţinută dar rapidă. Ajuns în zonă pe la orele zece ale dimineţii, am schiat până la orele şase după masa.
Jolotca…o mică localitate unde cu ceva timp în urmă exista o exploatare minieră de Uraniu. Dar nu pentru acest element radioactiv mă aflam acolo, ci pentru acele zone de schi neschiate de nimeni şi care, pe lângă un acces extreme de rapid, oferă o varietate de schi fantastică, cu posibilitatea de a alege anumite pante cu orientare spre ce punct cardinal doreşti. Zona nu este foarte tehnică ca schiat, dar destul de atrăgatoare pentru iubitorii schiului de tură.

Pe schi la Jolotca.

Jolotca.

Panoramă Jolotca.


Panoramă Jolotca.

În cele din urmă pot să mai menţionez că zonele le recomand celor cu puţin mai multă condiţie fizică, dar în special ca schi, Heghyes-ul nu îl recomand schiorilor de pârtie !!!
Mai jos câteva imagini, poate înţelegeţi mai mult.

Backcountry ski: Off-Piste from Florin-Ciprian Andrecut on Vimeo.

marți, 8 ianuarie 2013

Labirint spre Vitoş şi Hăşmaşul Mare…

Labirint…aşa le pot spune la cele două ture făcute în ultimele zile pe Vf. Vitoşul (1609m) şi Vf. Hăşmaşul Mare (1792 m).
Dar de ce labirint? Pentru că nu am folosit un traseu turistic marcat, totul a fost doar o simplă intuiţie pentru a ajunge în vârf şi am să încep cu Vf. Vitoşul (1609m).
Vitoşul sau cum poate mulţi dintre noi îl cunosc ca “Vit-havas” este un vârf aflat imediat lângă fratele lui mai mic Vf. Higheşul (1502m) sau cunoscut ca “Hegyes”, unde cu ceva timp în urmă am schiat. Ambele vârfuri se află foarte aproape de localităţile Tulgheş respectiv Ditrău şi de masivul Ceahlău.

Spre Vf. Vitoşul (1609m).

Fiind o zonă nouă pentru mine, Vitoşul m-a atras prin aspectul stâncos cu care se prezintă şi care oferă o posibilitate de schi de tură destul de frumoasă, nu foarte tehnic ca dificultate, dar interesant pe timp de iarnă. Din păcate nu am avut noroc de multă zăpadă, dar am profitat din plin şi de cea existentă. Am ales să urc pe Vf. Vitoşul (1609m) venind dinspre localitatea Ditrău după care Hagota şi Vf. Vitoşul.

Pe Vf. Vitoşul (1609m).

Varianta aleasă de mine este cea mai grea, o variantă directă cu un urcuş destul de susţinut, cealaltă variantă vine dinspre Pângăraţi şi te duce pe creastă până pe Vf. Vitoşul (1609m), o rută foarte uşoară, recomandată pentru toată lumea.

Spre Vf. Vitoşul (1609m).

Spre Vf. Vitoşul (1609m).

Vf. Vitoşul (1609m).

Pe Vf. Vitoşul (1609m).

Pe Vf. Vitoşul (1609m).

În depărtare Vf. Higheşul (1502m).

În depărtare Higheşul şi Ceahlăul.

Florin-Ciprian Adrecuţ pe Vf. Vitoşul (1609m).

A doua tură am ales să merg pe Hăşmaşul Mare, dar nu pe traseul turistic sub nici o formă. De ceva timp m-am tot gândit că merită încercată o rută directă a Vf. Hăşmaşul Mare (1792m), folosind ca variantă de acces culoarele dintre pereţii verticali ai Hăşmaşului.
Zis şi făcut, înainte cu două zile, fiind o zi senină am ales să fug la un schi de tură la Izvorul Mureş cu scopul de a vizualiza mai bine toată zona Hăşmaşului care mă interesa.

Una din santinelele Hăşmaşului Mare.

Ajuns acolo, de departe am putut vizualiza o posibilă variantă, un culoar care se întindea drept printre pereţii Hăşmaşului, exact ce mă interesa, dar care clar…nu era sută la sută sigură, sprerând că o dată ajuns sub perete voi avea mai multă informaţie. Auzisem de o anume variantă de la un cunoscut din Bălan, care spunea ca se parcurge printre pereţi şi traseul urmează un mare zig-zag prin zona Hăşmaşului. Da…într-adevăr există şi acea rută, dar este situată mult în dreapta întregului perete al Hăşmaşului.

Acei "ghizi locali".

Ruta aleasă de mine este mai în stânga pereţilor Hăşmaşului Mare, foarte aproape de Vf. Hăşmaşul Mare (1792m) şi cu un aspect drept, fără zig-zag, curbe sau intersecţii.
O zi mai târziu, hai să ”dau buful” pe varianta directă. Ajuns la baza pereţilor vizibilitatea era sub 50m, deci informaţie despre ruta mea o aveam doar cu ceea ce am văzut cu ceva zile în urmă din Izvorul Mureş. Intuiţia m-a dus destul de bine, cu foarte mici erori de calcul până la baza pereţilor verticali ai Hăşmaşului. Am mers pe schiuri de tură, fiind cel mai bun mod de a ajunge la baza pereţilor pe timp de iarnă. Ajuns acolo am aşteptat câteva minute, poate se deschide puţin cerul să pot vedea măcar unde duce ruta mea şi cât este de mare, dar nu a fost să fie.

"Ghizi locali".

Poarta Raiului.

Am ales să continui să urc, că doar nu am venit de acasă de pomană. În timp ce urcam, ruta devenise tot mai abruptă cu zăpada tot mai îngheţată, în unele locuri chiar cu gheaţă, colţarii şi pioleţii ce îi aveam în dotare fiindu-mi de mare folos. Intrat pe un culoar în albul lăptos al norilor şi uneori ai ninsorii, mă îndreptam spre vârf sau cel puţin aşa credeam, cu echipamentul legat de mine, fără să ştiu unde mă aflu în imensitatea pereţilor Hăşmaşului, dacă sunt pe drumul cel bun, cât este ceasul sau măcar ce va urma în următorii 20m ce aveam să-i parcurg. Singurul lucru care nu avea voie sa se întâmple era să nu cad sau să nu scap ceva din echipament, pentru că sigur nu îl mai găseam sau…
Vreau să vă spun că este un sentiment foarte ciudat să urci în asemenea situaţii, fără să şti nimic din cât mai e până în vârf, cum să-ţi dozezi energia, dacă este o variantă bună cea aleasă, norii care te învăluiau…doar cu singurii ”ghizi locali” pe care îi aveam alături de mine, pereţii verticali.

Crucea de Vf. Hăşmaşul Mare (1792m).

Singurele lucruri pe care m-am bazat au fost intuiţia şi mica experienţă pe care o am în ale munţiilor, sub nici o formă nu m-am bazat pe noroc.
La un moment dat am simţit pe faţa îngheţată că direcţia curenţilor de aer s-a schimbat, un indiciu preţios pentru mine în albul lăptos al norilor, era clar că mă apropiam de vârf, dar nu ştiam peste cât timp. Ajuns la un prag pe care stăteam foarte comod, fac câţiva paşi în direcţia în care urcam să găsesc un alt sector de perete, dar nu am găsit nimic, pentru că era platoul Hăşmaşului, un lucru care m-a amuzat, deci am reuşit să parcurg ruta chiar şi în ciuda vremii nasoale care m-a însoţit. De la locul unde am ieşit am făcut puţin spre stânga şi pe schiurile de tură am mai făcut câţiva paşi până când din albul norilor s-a ivit şi crucea ce se afla pe Vf. Hăşmaşul Mare (1792m), am făcut căteva poze, mi-am trecut reuşita în caietul existent acolo la cruce şi hai acasă.

Florin-Ciprian Andrecuţ pe Vf. Hăşmaşul Mare (1792m).

La coborare am folosit aceeaşi rută ca la urcare, şi am coborât pe schiuri, a fost una din cele mai frumoase coborâri pe schiuri pe care am facut-o în viaţa mea.
Ca rută o recomand doar celor cu o condiţie fizică foarte bună şi cu un nivel de schiat puţin mai ridicat, nu pentru ca eu le-aş avea pe amândouă, dar…
În final mai menţionez că ambele rute le-am făcut solitar, în rest vom vedea ce ne mai rezervă viitorul.

Backcountry ski: The Wild Labyrinth from Florin-Ciprian Andrecut on Vimeo.