duminică, 14 septembrie 2008

Supernova (7c+)…

O nouă rută parcursă în acest sfârşit de săptămână, un weekend cu temperaturi sub 0ºC noaptea şi ploaie peste zi.
Sâmbătă ne întâlnim din nou trupa veche şi neschimbată, în Cheile Bicazului, pentru noi trasee, vechi proiecte, trupa formată din Florian Mastacan (Kobe), Costel Tudosă (Kojac), Ştefan Dumnitrescu (Văcuţa) şi eu (Pitzi).
Prima zi nu prea am făcut mare lucru, din cauza unei ploi care, parcă nu se mai sfârşea şi care m-a prins tocmai când echipam traseul “Supernova” (7c+), făcându-mă leoarcă, până ce am reuşit să mă retrag. Cam aşa a fost primul meu contact cu noul traseu.
Mai spre seară ne-am retras mai în amontele cheilor, la un proiect mai vechi de-a lui Ştefan Dumitrescu (Văcuţa) şi anume, “Creatina” (8a), cu care şi-a încheiat conturile în acea după masă.
A doua zi toate bune şi frumoase, după o noapte friguroasă, Soarele a început să încălzească foarte puţin atmosfera, dar asta nu m-a făcut să renunţ la acţiune de pe “Supernova”, aşa că l-am luat pe Kojac ca filator şi hai la atac.
În primele mişcări din traseu, am îngheţat total, degetele de la mâini, de la picioare, mucii din nas, tot, dar tot nu am renunţat şi am mers pe bucăţi până în topul traseului să mă încălzesc cât de cât, între timp Soarele a aruncat o rază de lumină şi pe ruta mea, ca să nu mă demoralizez de tot.
O a treia intrare în traseu mi-a adus şi reuşita, parcurgându-l fără prea multe ezitări, pentru că nu-şi aveau locul, mai mult de atât, pe undeva pe sub tavanul de la finalul traseului, într-un pas mai delicat, cu prize extreme de spălate la picioare, şi un mono-doit (priză de un deget) la mana, din care punctam, am auzit în toată concentrarea pe care o aveam un strigăt de încurajare ce venea de la Kojac “Pitzii !!!!...te-am scos din Gri-Gri şi am plecat, acolo nu ai voie să cazi”, nu vă povestesc ce încurajare a fost, stând în mon-doit (priză de un deget) şi privind cum coarda flutură sub mine, dar nu acesta a fost cel mai greu pas prin care am trecut pe traseu.
În final pot spune despre traseu că este unul complex, de la prize pensate la înţepate, de la bi-doit-uri (prize de doua degete), la mono-doit-uri (prize de un deget), de la inverse la scurse, de la faţă la tavan, un traseu tehnic, care mi-a plăcut foarte mult.
Poze şi film nu am, poate cu altă ocazie.

luni, 1 septembrie 2008

Take a Break (7c) & Euthanasia (7c+)…

Nimic mai mult, decât două proiecte parcurse în aceiaşi zi.
După multă muncă, răbdare, durere, am reuşit să-mi închei conturile cu “Euthanasia”, un traseu care a fost şi este foarte reprezentativ pentru mine, după cum vă spuneam şi în articolul precedent, un (7c+) estetic şi complex, o rută din care am învăţat o grămadă de lucruri.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Acţiunea începe de sâmbătă dimineaţa, când am plecat din Topliţa înspre Cheile Bicazului pe o ploaie urâtă de toamnă, şi o temperatură pe măsură. Acolo mă întâlnesc cu Florian Mastacan (Kobe), prieten, “frate”, coleg de coardă şi de suferinţă. Vremea la fel de urâtă şi în chei ca şi la Topliţa, ploaie şi frig, aşa că ne hotărâm să mergem în zona Gâtu Iadului, un sector ferit de ploaie, unde puteam căţăra, Florian parcurgând traseul “Take a Nap” (7b), iar eu m-am dat pe “Take a Break” (7c).

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua de cocoţ s-a încheiat rapid, retrăgându-ne sus în Lacu Roşu, unde dormeam, care prin maşină, care afară sub cerul liber.
Duminică dimineaţa, după o noapte cu temperatura de 1°C, mă trezesc pe la orele şapte, în lumina Soarelui care tocmai îmi încălzea unele părţi mai sensibile ale corpului, Florian dormind în hotel Renault, dotat cu internet şi aer condiţionat, dar fără duş şi hârtie igenică.

Ciprian Andrecuţ în Take a Break (7c)

Ziua o încep tot în sectorul Gâtu Iadului, prin parcurgerea trseului “Take a Break” (7c), după care ne mutăm la locul crimei, sectorul Faleza Ascunsă, unde era proiectul meu, “Euthanasia” (7c+).

Ciprian Andrecuţ în Euthanasia (7c+)

În cele din urmă reuşesc şi parcurgerea lui, fiind extreme de mulţumit pentru reuşită, fiind un traseu cu care te împrieteneşti mai greu, care îţi eutanasiază degetele pe parcursul lui, ca la final să-ţi ofere un pas mai sesibil de decizie, echilibru şi control.

Ciprian Andrecuţ într-o scurtă pauză, cugetând la Euthanasia.

Florian reuşeşte să parcurgă cele două trasee existente acolo, Coma (7a), respectiv Death Angel (7a+), pentru şlefuirea noului topo al zonei.