"Requiem" (5B) şi întâlnirea salvatorilor montani din Harghita…

Sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut, am participat la întâlnirea salvamontiştilor din tot judeţul Harghita, întâlnire care s-a ţinut în Cheile Bicazului, organizată de cei din cadrul serviciului Salvamont Gheorgheni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi care a avut mai multe lucruri foarte benefice, atât pentru noi, ca salvamontişti, cât şi pentru posibilii turişti, alpinişti care au nevoie de ajutor.

Salvamont Harghita

Întâlnirea s-a desfăşurat pe durata a patru zile, în care ne-am mai perfecţionat unele elemente de bază, atât medicale, cu referire la ultimele protocoale care trebuie respectate, cât şi de comunicare corectă prin intermediul staţilor de emisie-recepţie.

Cei vechi trebuie ascultaţi.

Un mic exerciţiu.



Ciprian Andrecuţ utilizând o piesa destul de importantă în salvările montane, cu care poţi ridica singur, o greutate de până la 300 kg.

Un lucru care mi-a placut foarte mult din toată întâlnirea, a fost că pe durata întâlnirii, echipele care sau căţărat, care au lucrat împreună la amaraje, au fost amestecate, adică echipele au fost formate din salvamontişit din centre diferite, oameni care nu sau căţărat împreună nici o dată, care nu au lucrat la amaraje împreună nici o dată şi totuşi vreau să vă spun, sincer, că lucrurile nu au mers bine, au mers perfect, fiecare a ştiut exact ce are de făcut.
Pe parcursul întâlnirii, pe lângă alte trasee, atât de escaladă, cât şi de alpinism pe care le-am parcurs, s-a numărat şi traseul "Requiem" (5B), situate pe Turnul Bardosului (Piatra Altarului), tot în Cheile Bicazului, un traseu clasic de alpinism, amenajat de către echipa salvamont din Gheorgheni, fiind unul din traseele de alpinism noi în zonă. Am încercat să parcurg traseul într-o maniera liberă, adică fără să mă ajut de metode artificiale, gen scăriţe din cordelină, anouri şi alte dantelării ale alpinismului, ci doar folosind strict asperităţile naturale, pe care ţi le oferea stânca, dar acest lucru nu l-am reuşit, nu pentru că este imposibil, ci pentru că stânca era foarte murdară, traseul fiind conceput să se parcurgă pe alocuri, în stil artificial, cu scăriţe, anouri etc. Parcurgând traseul mi-am amintit de vremurile când am începus să mă caţăr, fiind prin 1995, când în România nu era la modă căţărarea liberă, majoritatea traseelor fiind concepute în stil artificial, dar a fost frumos.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), cu linia traseului Requiem.

Turnul Bardosului (Piatra Altarului), văzută din spate.

Un lucru care nu mi-a plăcut sau mai bine zis două lucruri care nu mi-au plăcut, au fost: primul a fost, că există lideri de grup, mă refer la şefii centrelor salvamont, care pe lângă faptul că nu au prea multă legatură cu muntele şi cu ceea ce se petrece într-o echipă salvamont, văd în salvamont o afacere, de multe ori profitabilă.
Al-doilea lucru care nu mi-a plăcut, a fost ca cei din sistemul media, mă refer la postul de televiziune Antena 1, nu a difuzat nimic din ce s-a trimis, era şi normal, cum să difuzezi pe postul naţional un lucru constructiv care se face în România? Cum să vadă şi alte organizaţii din ţară că se poat face şi astfel de întâlniri, cu bani puţini, dar cu multă pasiune, din care nu numia salvamontiştii au de câştigat, ci în primul rând turiştii şi alpiniştii, care, după cum spunea şi unul din veteranii echipei Salvamont Gheorgheni, lumea care cere ajutorul unui salvamontist, mai ales în Cheile Bicazului, are şi foarte mare încredere în el. Probabil dacă ne-am fi taiat sprâncenele cu satârul, cu siguranţă cei de la Antena 1, difuzau ştirea şi în cadrul altor emisiuni, decât cea de ştiri, dar asta e.
În rest totul a fost foarte frumos, foarte practic, sunt mulţumit ca m-am întors acasă, cu noi cunoştinţe legate de salvările montane şi nu numai.
Mai jos am postat un mic video din traseul Requiem, unde am fost şi cap de coardă şi cameraman pe toate lungimile traseului.

Requiem (5B) from cipri florin on Vimeo.

Ultima sută...

Sfârşitul sezonului de escaladă la stâncă se pare că se apropie, cel puţin în zonele unde umblu mai des la căţărat, aşa arată scala termometrelor şi nu numai.
Ultimele săptămâni, în care escalada a fost pe primul loc, mi-au adus şi câteva rezultate, nu foarte bune, dar nici rele. Pe lângă repetarea unor trasee din Borsec, de la Faleza Ursului, am mai parcurs şi câteva trasee în Cheile Bicazului, câteva trasee uitate de lume, trasee neparcurse de foarte mult timp, de care am aflat şi eu de la alţii că sunt foarte frumoase.
Într-una din Sâmbete, mă hotărăsc să merg în Cheile Bicazului. Telefonez în stânga, telefonez în dreapta, caut oameni să vină la cocoţ….nimeni, nimic. Fără să zăbovesc prea mult, îmi iau rucsacul strict cu echipamentul de căţărat şi hai în Cheile Bicazului, poate găsesc pe cineva care se caţără pe acolo. Ajuns acolo, pustiu şi frig, dar cum speranţa moare ultima şi noi alături de ea, mai caut prin zonele mai expuse la soare, pe care le stiam, cu speranţa că poate dau de ceva căţărători. Norocul îmi surâde şi găsesc oameni la cocoţ. După câteva povestioare, ne mutăm cu mica trupă la traseele ”Excalibur” şi ”Arthur”, situate undeva pe la baza traseului ”Fisura Neagră”.
Unul din baieţii din mica trupă, echipează traseul ”Excalibur”, pe care il parcurg fără probleme, considerând parcurgerea traseului “flash”, cu grad de dificultate (6b). La coborârea din traseu, echipez şi traseul ”Arthur”, aflat lângă, iar la primul şut, reuşesc parcurgerea traseului, propunându-i grad de dificultate (7b) ”soft”, fiind mai uşor de cât toate 7b-urile pe care le-am parcurs până în prezent.
După toate astea, alegem să ne mutăm într-un alt sector, “La Tunel”, la traseul ”Svea”, un (7c) ”soft”, cu un pas dificil situat undeva sub top.
Ziua fiind pe final, ne-am strâns echipamentul, lăsând totul pentru a doua zi, în care, la prima intrare a mea în traseu, trec toţi paşii traseului şi la punctarea topului, degetele mi-au îngheţat de tot, fără să mai simt ceva, categoric, am căzut, dar în final traseul, l-am parcurs, fiind unul din traseele pe care-l recomand tuturor celor care ajung în acea zonă.
Într-o altă zi, împreună cu un coleg de la Salvamont Topliţa, merg tot în Cheile Bicazului, cu gândul să mă dau pe ceva trasee mai tari. Ceaţa şi frig, aşa am fost primiţi, dar cu toate astea, plec acasă cu parcurgerea traseului “El Dorado Reloaded”. De ce ”reloaded”?. Pentru că, în varianta clasică a traseului, pe o anumită porţiune existau două prize săpate în mod artificial, de către amenajator, traseul fiind amenajat într-o perioadă când în România, escalada era abea la început, iar pasajele respective, păreau că nu se poate trece, folosind asperităţile naturale existente.
Traseul l-am parcurs în ambele variante, şi anume ”El Dorado” (7a) şi ”El Dorado Reloaded” (7b+), cea din urmă variantă, o recomand tuturor celor care vor să îşi îmbunătăţească tehnica în escaladă, nu pentru că eu o stăpânesc pe deplin, dar merită.
În Topliţa, vremea s-a răcit destul de tare şi m-am gândit că am să iau o zi de pauză, de la escaladă, să mă odihnesc.
Duminică dimineaţa, trezirea ca de obicei la ora 7:00, privesc pe fereastră, ceaţă…, fără prea multa foială, îmi spun că, cea mai bună zi de odihnă este să dau o fugă cu bicicleta până pe Călimani, la cota 2033 m, pe Vf. Reţitiş. Pe drum surprizele au fost plăcute, soarele fiindu-mi călăuza, până aproape de golul alpin, unde vântul şi norii cenuşii, m-au aşteptat cu zâmbetul pe buze, dar a meritat tura.
Mai jos am făcut un foarte mic filmuleţ cu tura din Călimani.

Calimani Bike from cipri florin on Vimeo.